An universitar 2024-2025
Practica este activitatea desfășurată de studenți, în conformitate cu planul de învățământ, care are drept scop verificarea aplicabilității cunoștințelor teoretice însușite de către aceștia în cadrul programului de instruire.
-
-
Completarea convențiilor de practică
Documentul editabil poate fi descarcat de aici
-
Desfășurarea stagiului de practică
Stagiile de pregătire practică se vor realiza, de regulă, pe perioada semestrului II:
- al anului II al programului de licență AP și vor totaliza un număr de 112 ore;
- al anului II al programului de licență RU și vor totaliza un număr de 112 ore;
- al anului III al programului de licență AP și vor totaliza un număr de 56 de ore;
- al anului II ale tuturor programelor de masterat (AMP, APIE, MRUSP) și vor totaliza un număr de 140 de ore.
-
-
Susținerea colocviului de practică
Potrivit articolului 15 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea practicii de specialitate în cadrul programelor de studii universitare de licență și masterat ”activitatea desfășurată în cadrul practicii de specialitate este evaluată prin colocviu în fața unui juriu format din cel puțin două cadre didactice și este apreciată cu note de la 1 la 10”. În acordarea notei, juriul va ține seama de cunoștințele și abilitățile practice dobândite, de calitatea proiectului întocmit de student și de nota primită din partea partenerului de practică.
La acordarea notei se va ține seama de următoarele aspecte:
- cunoștințele practice dobândite (25%);
- calitatea proiectului de practică întocmit (60%); și
- aprecierea responsabilului din partea partenerului de practică (tutore) (15%).
”Colocviul se susține pe parcursul sesiunii de evaluare, după încheierea perioadei de practică prevăzută în graficul activităților didactice”. Nepromovarea disciplinei de practică conduce la refacerea stagiului de practică și la susținerea unui nou colocviu de evaluare în anul universitar următor. Colocviul de practică se poate susține în sesiunea de restanțe dacă stagiul de practică a fost efectuat integral până la data susținerii acestuia.
Studenții cu cel puțin 5 zile (lucrătoare) înainte de susținerea colocviului de practică trebuie să încarce OBLIGATORIU pe platforma online.ase.ro (la secțiunea PRACTICĂ DE SPECIALITATE) următoarele DOCUMENTE (lipsa unuia sau mai multora dintre documentele menționate atrage imposibilitatea susținerii colocviului):
- ADEVERINȚA DE PRACTICĂ
LICENȚĂ
An II AP
Adeverinţă de Practică an II
An III AP
Adeverinţă de Practică an III
An II RU
Adeverinţă de Practică RU an II
MASTERAT
An II AMP
Adeverinţă de Practică
An II APIE
Adeverinţă de Practică
An II MRUSP
Adeverinţă de Practică
2.CAIET DE PRACTICĂ FORMAT DIN JURNALUL DE PRACTICĂ SI PROIECTUL DE PRACTICĂ
LICENȚĂ
An II AP
Caiet de practică AN II AP APLC
Caiet de practică AN II AP ONG
An III AP
Caiet de practică AN III AP
An II RU
Caiet de practică AN II RU
MASTERAT
An II AMP
An II APIE
An II MRUSP
CONDIȚIE IMPUSĂ pentru participarea la colocviul de practică:
- ÎNCĂRCAREA PE PLATFORMA ONLINE.ASE.RO ÎN TERMENUL STABILIT DE CĂTRE PROFESORUL COORDONATOR A DOCUMENTELOR prezentate mai sus. NU SUNT LUATE ÎN CONSIDERARE DOCUMENTELE TRIMISE DUPĂ DATA STABILITĂ DE CĂTRE PROFESORUL COORDONATOR PRIN NICIUN ALT CANAL DE COMUNICARE (de exemplu: MAIL, WHATSAPP, FACEBOOK ETC.)