OPORTUNITĂȚI STAGII PRACTICĂ ONG-uri PENTRU STUNDEŢII DE LA AP & MASTERAT

PRACTICĂ @ ASOCIAȚIA PASTEL

Noi suntem Asociația PASTEL și venim către voi cu o propunere de implicare într-un stagiu de voluntariat plin de experiențe dinamice, cunoaștere și implicare socială. Dezvoltăm lunar proiecte diferite și diverse, astfel încât credem că vei empatiza cu siguranță cu cel puțin unul din ele. De 2 ani nu am lăsat nicio lună să treacă fără o faptă bună și we’re shooting for the moon! Am reușit să oferim scaune rulante electrice oamenilor cu dizabilități, să ducem copii într-o tabără la mare pentru prima dată în viața lor, am dotat centre de incluziune socială pentru copilași cu deficiențe, am igienizat parcuri mari din București și lista continuă. Suntem din ce în ce mai entuziasmați pentru tot ceea ce facem și, pentru a reuși să facem magie prin a face BINE, avem nevoie de cât mai mulți dintre voi.

Căutăm 6 STUDENȚI care vor avea ocazia să vadă cum bate inima unui ONG, cum se nasc ideile care mișcă lumea, cum se scrie un proiect și cum se obține finanțare pentru ca binele să devină realitate. Nu e doar muncă, e și multă distracție. Te vei bucura de seri de boardgames, vei face noi prietenii și vei împărtăși povești și râsete. The cherry on top – suntem norocoși să avem agenția de publicitate pastel colegă de sediu, care împărtășește cu noi knowledge din advertising, ne susține campaniile și sunt excelenți colegi de masă de prânz.

Sună bine? Atunci așteptăm cu nerăbdare CV-ul tău, plus câteva rânduri despre pasiunile și aspirațiile tale, la adresa noastră: contact@asociatiapastel.ro. Trimite-ne până în 8 noiembrie și pregătește-te pentru un start de vis pe 20 noiembrie!

Te așteptăm să facem împreună lumea un loc mai bun și să aducem culoare în viețile celor din jur!

Detalii…

Practică @ ASOCIAȚIA TINERILOR UNIȚI (ATTU)

Cine suntem? Suntem o organizație înființată în anul 2014 cu scopul de a promova educația și de a contribui la incluziunea socială a grupurilor sociale defavorizate. 

Căutăm 6 STUDENȚI dornici să se implice și să învețe ce înseamnă ”viața” într-un ONG.

Trimite-ne, până la data de 15.11.2023, un email cu CV-ul tău, însoțit de o scrisoare de intenție/motivațională la office@ongattu.ro, cu subiectul ”PRACTICĂ AP ATTU” 

Detalii…

PRACTICĂ @ FUNDAȚIA CALEA VICTORIEI (FCV)

Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care organizează o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale, pentru tineri şi adulţi.

Căutăm 5 STUDENȚI cărora să le placă să se implice în activitățile din cadrul fundației noastre, să interacționeze cu oamenii și își doresc să învețe cum funcționează o organizație non-guvernamentală.

Dacă te-am făcut curios, trimite CV-ul tău alături de o scrisoare de intenție pe adresa madalina@victoriei.ro cu subiectul ”PRACTICĂ FCV”  pana pe data de 15.11.2023 și noi te vom invita la un interviu.

Detalii…

PRACTICA @ ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU TRANSPORT PUBLIC BUCUREȘTI-ILFOV

TPBI a fost constituită sub forma unei structuri de cooperare a autorităților publice locale din regiune. Asociația are personalitate juridică de drept privat și statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii destinate exercitării și realizării în comun a competențelor autorităților administrației publice (UAT) locale referitoare la furnizarea / prestarea serviciilor de transport public.

Căutăm 3 STUDENȚI dornici să se implice în activitățile și proiectele derulate de către TPBI.

Trimite CV-ul tău însoțit de o scrisoare de intenție, până la data 15.11.2023 la adresa de e-mail: office@tpbi.ro cu subiectul: ”Practică TPBI”.

Detalii…

PRACTICA @ ASOCIAȚIA PĂDUREA COPIILOR

Pădurea Copiilor este o organizație care a reușit să readucă la viață prin împădurire peste 113 hectare de teren neproductiv. Misiunea noastră este înființarea de păduri în 100 de comunități din Regiunea Sud-Muntenia, cu scopul de a acționa ca un scut de apărare împotriva schimbărilor climatice.

Căutăm 3 STUDENȚI implicați, organizați și preocupați de mediul înconjurător care să interacționeze cu oamenii și să contribuie la împădurirea zonelor degradate și la bunăstarea naturii.

Trimite CV-ul la adresa de mail marina.culcea@padureacopiilor.ro cu subiectul ”PRACTICĂ PĂDUREA COPIILOR” până la data de 15.11.2023.

Detalii…

PRACTICA @  FUNDAȚIA ROMANIAN ANGEL APPEAL (RAA)

Cine suntem? Suntem un ONG care activează în trei domenii cheie: educație, sănătate și domeniul social. Scopul Fundației îl constituie folosirea fondurilor sale în scopuri caritabile în beneficiul copiilor și tinerilor cu nevoi, prin acordarea de ajutor medical, psihologic, social și material, în colaborare cu autorități guvernamentale, companii, organizații neguvernamentale și persoane fizice.

Căutăm 4 STUDENȚI empatici și curioși pentru gestiunea relației cu voluntarii și beneficiarii, oferirea de suport administrativ la Centrul de Tineret, asistență tehnică pentru coordonatorii de proiecte.

Povestește-ne experiența ta și trimite o scrisoare de intenție până la data de 15.11.2023 la adresa simina.dumitrache@raa.ro cu subiectul ”PRACTICĂ RAA” și spune-ne ce înseamnă incluziunea pentru tine?

Detalii…

PRACTICA @  ASOCIATIA InfoCons

Asociația InfoCons – Organizație de Consumatori – vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România. Până în prezent a desfășurat și desfășoară o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaștere națională și internaționala, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale.

Căutăm 10 STUDENȚI dornici de implicare în activitățile și proiectele desfășurate de InfoCons. Persoane deschise și responsabile, capabile să lucreze atât individual, cât și în echipă. Competențele digitale  și lingvistice reprezintă un avantaj.

Trimite-ne CV-ul tău împreună cu oscrisoare de intenție pe adresa: office@infocons.ro  cu subiectul ”PRACTICĂ InfoCons” până la data de 15.11.2023 și noi te vom invita la o discuție de cunoaștere la sediul nostru.

Detalii…

PRACTICĂ @ ATELIERUL DE BINE

Noi suntem oamenii care LIVREAZĂ BUCURIE ZI DE ZI și împreună cu tine schimbăm viitorul copiilor uitați ai României prin ACCES EGAL LA EDUCAȚIE.

Cu ajutorul Atelierului de Bine, 455 de copii din mediul rural merg zilnic la școală, mănâncă zilnic o masă caldă sau un sandwich în pauza de masă și nu sunt marginalizați din cauza încălțărilor rupte și a hăinuțelor ponosite care miros urât.

Pe scurt: le oferim copiilor noștri atenție, iubire, ȘANSE EGALE la EDUCAȚIE și un VIITOR MAI BUN

Află mai multe despre noi:

Căutăm 15 STUDENȚI care vor să vadă cum se dezvoltă un copil sub ochii lor, care au competențe pe care vor să le pună în valoare și să le dea mai departe, care vor să-și facă prieteni noi sau care vor să pună teoria în practică.

Trimite-ne un mail pe adresa atelieruldebine@gmail.com și treaba e pe jumătate făcută.

Detalii..