Eveniment 25 NOIEMBRIE 2019
În data de 25 noiembrie 2019 a avut loc activitatea extracurriculară ”Schimb de experiență între generații: actualii studenți întâlnesc foștii studenți FAMP”. Ea a fost aprobată de Ministerul Educației Naționale prin adresa nr. 24536/04.02.2019.
Activitatea s-a adresat studenților FAMP de la programele de licență “Administrație Publică”, “Resurse Umane”, precum și cursanților de la programele de masterat “Administrație și Management Public”, “Administrație Publică și Integrare Europeană”, “Managementul Resurselor Umane din Sectorul Public”, având ca SCOP facilitarea interacțiunii actualilor studenți cu absolvenți marcanți din diferite promoții ai Facultății de Administrație și Management Public și, totodată, reconectarea absolvenților cu mediul academic, deschizându-se posibilitatea dezvoltării unor colaborări punctuale, precum: încheierea de parteneriate de practică, acorduri de colaborare între organizații (organizarea de workshop-uri, conferințe, proiecte de cercetare), facilitarea accesului la informații legate de job-urile disponibile în cadrul organizațiilor, implicarea absolvenților în activitățile Consiliului Consultativ FAMP, etc.
În cadrul acestei activități au fost invitați un număr de 15 absolvenți să prezinte evoluția carierei, provocările cu care s-au confruntat pe piața forței de muncă, precum și abilitățile, competențele pe care le-au dezvoltat în cadrul programelor de licență și masterat oferite de FAMP.
Numărul efectiv al participanților, pe categorii, a fost:
- Absolvenți: 15;
- Studenți ciclul licență și masteranzi: 207;
- Cadre didactice: 16;
- Membrii în Consiliul Consultativ FAMP: 3 (Alina Tănase, Raluca Bălan, Adriana Cârciumaru).